Cronica unei nopti de sambata

O seara banala de clubbing, din perspectiva mea.

Am vorbit cu un prieten sa mergem in B52. Clubul asta e pe placul meu, in ciuda aglomeratiei si fumului, pentru ca 75% din muzica de acolo parca e desprinsa din playlistul meu. Aseara am mers in Stuf, pentru ca s-au adunat mai multe persoane si doar acolo am reusit sa facem rezervare.

Oh well.. macar avem masa. Ajung acolo si-mi zaresc prietenii din prima secunda. N-aveam cum sa nu-i observ, pentru ca stateau pe niste scaune inalte, pe scena. Baaahaha. Bine ca avem masa rezervare. OK, tre’ sa recunosc ca a fost distractiv la inceput. Clubul nu se umpluse inca.. iar noi eram in mijlocul scenei, pe scaune, in conditiile in care toata lumea statea pe margine. Fiecare drum pana la bar se transforma intr-o ocazie sa-ti faci intrarea.. ca doar toata scena era a ta. Yeaaah baby.. VIP lounge. Best seats in the house.

A fost distractiv.. for a while, ca dupa aia s-a aglomerat scena. Imi venea sa le zic la toti.. “fratilor, nu vedeti ca dansati pe masa mea imaginara?”. La un moment dat incepusem sa ma indoiesc de sex-appealul meu, dar aceasta indoiala a fost rapid spulberata, pentru ca in fata mea a inceput sa dea un tip din cur ca o pitipoanca. WTF? La un moment dat a facut un pas in stanga.. credeam ca am scapat. Dar nu.. a venit si prietenul lui sa dea un pic din cur.. I guess they were competing for me. So many choices. I was on fire. At that point I began questioning my sexuality.

Muzica era de rahat, am mentionat asta? Ma asteptam la mai mult de la Stuf, de cand e club comercial? (s-a bagat si house la greu.. wtf!!) Oricum n-as fi putut sa dansez, pentru ca era prea aglomerat. Si dupa aia mi-a picat fisa.. DJ-ul tinea cu mine. Voia sa mai goleasca ringul. Dar, indiferent cat de kkt erau melodiile, lumea se incapatana sa ramana. La un moment dat vad un rocker (cred) old-school, genul ala cu parul lung si barba, care arata ca Jesus. In sinea mea.. “frate, asta sigur nu suporta asa ceva. Ar fi bine sa-l rog rapid sa-mi transforme apa asta in vin inante sa plece, ca au astia niste preturi….”. Si dintr-o data incepe sa danseze transfigurat pe.. “La da da di da da daaaa.. wanna be my lover”. Erm.. oooook. I have lost all hope for humanity.

Nu, pe bune! Care-i faza cu muzica din cluburi? De ce tre’ sa bage de fiecare data “Jump around”? “I’m all out of jumps, you asshole, I’ve been jumping for 15 years on this song, give me a break. I CANNOT possibly jump anymore. Especially when there’s IS no “around”.. the place is too fucking crowded”. Si mai e aia cu “I will survive” (aseara am scapat totusi, n-a bagat-o). Cand iti vine sa te impusti din cauza muzicii de rahat, iti baga melodia asta. “Da.. merci, stiam ca o sa supravietuiesc.. dupa ce asculti melodia asta de 500 de ori impotriva vointei tale.. cumva asimilezi ideea”.

OK, intr-un final ne-am hotarat sa mergem in alt club.. Suburbia. Nu mai fusesem niciodata in clubul asta, dar nu eram optimist, nu aveam cine stie ce asteptari de la ei. Intru acolo si-mi dau seama instant ca-s din alta retea. Sau in orice caz, ma simteam ca si cum as avea 70 de ani. Plm.. eram atat de normal incat ma simteam complexat. Blugi, tricou si tunsoarea mea obisnuita. Eu singur, intr-o mare de pustani de 16-18 ani.

Nu stiu care ar fi cuvintele cele mai bune pentru a-i descrie.. hmmm.. roboti emo epileptici. Da!! Asta e! Adica.. musai cu parul peste (macar un) ochi, cu caciula in cap si cu esarfa de-aia ca din vestul salbatic. Iar stilul de dans? Mi se parea ca se impiedicau intr-una si isi recapatau echilibrul dupa 2 secunde. Da.. aveau crize de epilepsie, dar functiile robotice avansate ii tineau pe picioare intr-un mod care mie mi se parea miraculos. Uite si o exemplificare vizuala:

Sunt truuu

Am talent, nu?
Am stat o ora in Suburbia si m-am carat la somn.

Anyway, cam asa m-am distrat eu azi noapte. Voi?